Umilința la care a fost supus Nicu Covaci. De ce Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România i-a respins solicitarea de a fi membru
Deși a fost considerat un iniţiator al etno-rock-ului, Nicu Covaci nu a fost primit în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Nicu Covacia murit la vârsta de 76 de ani la spital. A fost unul dintre cei mai mari și mai influenți muzicieni din istorica rock-ului românesc.
Episod nefericit din viața lui Nicu Covaci
Un episod nefericit din viața artistului a fost faptul că UCMR i-a respins solicitarea de a fi primit ca membru, pe motiv că a picat examenul profesional solicitat prin regulament candidaților:
”Vă informăm prin prezenta că Biroul Secției de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România s-a întrunit în ședință și a analizat lucrarea scrisă pe care ați susținut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaților care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR.
În conformitate cu Statutul și Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR”, este mesajul pe care l-a primit Nicu Covaci, potrivit rador.ro.
Gestul a stârnit vii reacții în societate, pe rețelele de socializare și în rândul muzicienilor. Au fost lansate critici aspre la adresa forului, gestul acestuia fiind calificat nepotrivit față de valoarea și profesionalismul lui Nicu Covaci.
Cu toate acestea, la 4 aprilie 2003, Nicolae Covaci a primit de la Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, diploma ‘Distincţia culturală’. În 2007, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de activitate muzicală şi pentru contribuţia la dezvoltarea muzicii rock din România a formaţiei Phoenix, Nicu Covaci a fost decorat cu ‘Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler’.