Umbrela Patriarhului Daniel de Bobotează (FOTO)

Publicat: 06 01. 2016, 16:10

Un articol publicat pe site-ul Patriarhiei despre sărbătoarea de Bobotează din acest an este ilustrat cu o imagine în care Patriarhul Daniel apare în spate cu o mare umbrelă albă, în timp ce îi stropeşte pe credincioşi cu agheasmă.

Articolul este publicat sugestiv: “Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare – la Patriarhie”. În el se arată că la finalul slujbei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor prezenţi la Patriarhie în care le-a vorbit despre puterea sfinţitoare a Agheasmei Mari.


Foto: basilica.ro

Sfinţirea Apei ne aduce aminte că întreaga creaţie, întreaga făptură, este făcută pentru sfinţire, pentru binecuvântare. De aceea, noi, cei care suntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi, trebuie să ne comportăm în lume binecuvântând şi sfinţind locul în care trăim şi având o grijă deosebită pentru creaţia lui Dumnezeu: să nu o urâţim, să nu o profanăm, să nu o distrugem, să nu distrugem frumuseţea pământului, să nu distrugem frumuseţea râurilor, să nu poluăm apele mării şi ale oceanelor. Dar multele noastre păcate care sunt o poluare a sufletului determină adesea şi o poluare a creaţiei pentru că este o legătură între sufletul păcătos şi natura profanată de omul lacom de înavuţire şi care nu este responsabil pentru darurile primite de la Dumnezeu ca să le cultive şi să le transmită şi generaţiilor viitoare. De aceea, sfinţirea caselor, sfinţirea grădinilor şi sfinţirea lumii pe care a creat-o Dumnezeu ne cheamă la multă responsabilitate. Să binecuvântăm darurile primite de la Dumnezeu şi să-I mulţumim”, a spus în mesajul din acest an Patriarhul României.