UPDATE 11:56 Un urs a atacat o fermă din Câmpulung Moldovenesc luni noapte şi a omorât un o vacă. Este al treilea atac consecutiv în zonă în decurs de trei zile în care ursul atacă, de fiecare dată reuşind să doboare câte un animal. (DETALII AICI)
UPDATE 11:40 Ursul care a ucis un bărbat în localitatea dâmboviţeană Moroieni este căutat după urmele de sânge, iar dacă va fi găsit rănit, va fi dată aprobare de la Ministerul Mediului să fie împuşcat, a declarat consiliera MMP pe probleme de silvicultură, Mariana Mihul, citată de Mediafax. Consiliera a precizat că, din informaţiile pe care Ministerul Mediului şi Pădurilor le deţine până în prezent, ursul care a atacat miercuri un bărbat era prins într-o capcană pusă într-o livadă, fiind vorba de o situaţie de braconaj.
UPDATE 11:23 Filiala dâmboviţeană a PDL cere demisia prefectului Dragoş Emilian Rusu şi a tuturor oficialilor implicaţi în gestionarea situaţiei provocate de atacurile unor animale sălbatice împotriva localnicilor din nordul judeţului. (DETALII AICI)
Un cioban a apelat numărul de urgenţă 112 miercuri dimineaţă, anunţând că a fost atacat de un urs în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa din judeţul Dâmboviţa. Bărbatul a reuşit să scape nevătămat, după ce şi-a abandonat animalele pe care le păstorea şi s-a ascuns într-o baracă.
Nu avem alte informaţii, a văzut ursul şi a fugit. Nu a fost agresat. A dat apoi telefon la 112.”, a comentat prefectul de Dâmboviţa, Dragoş Emilian Rusu, într-o intervenţie la postul B1 TV. Acesta a spus că zona în care se afla acesta este deja verificată de politişti.
Incidentul vine la două ore distanţă de un alt atac, tot din Dâmboviţa, când un bărbat în vârstă de 64 de ani a murit după ce a fost atacat de un urs, în comuna Muscel din localitatea Moroieni.
Vezi AICI detalii despre cea de-a doua persoană care a murit după ce a fost atacată de urs.
Bărbatul a fost găsit fără suflare de către fratele său, la marginea unei livezi care se afla în proprietatea sa. Din primele informaţii, ursul s-ar fi aflat prins într-un laţ de braconaj atunci când bărbatul a încercat să-l facă să plece. Animalul ar fi reuşit să scape şi apoi l-a atacat pe bărbat.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb a declarat că atacul de miercuri dimineaţă a avut loc în zona care se afla deja în stare de carantină.
Acesta este cea de-a cincea victimă a urşilor sălbatici din judeţul Dâmboviţa. Sâmbătă, un bărbat a murit şi alte două persoane şi-au pierdut viaţa tot în Dâmboviţa după ce au fost atacaţi de către un urs.