Cum a început şcoala, numărul turiştilor a scăzut drastic. În Mamaia nord, patronii celor mai multe terase şi-au închis afacerile. Hotelierii se gândesc şi ei să oprească activitatea peste o săptămână.
La mare, temperaturile sunt încă de vară. Sunt 30 de grade în aer şi apa mării e caldă, dar turişti care să se bucure de aceste condiţii sunt puţini. În urmă cu nici două săptămâni, erau peste 150 de mii de oameni în staţiuni, iar acum nu sunt nici măcar 10 mii.
Şi hotelierii se gândesc să pună lacătul pe uşă în perioada următoare. Patronii încearcă să atragă turişti cu oferte de ultim moment, „În perioada aceasta, tarifele pornesc de la 320 de lei camera dublă cu mic dejun inclus, iar începând de săptămâna următoare pentru cei care doresc să stea minim două nopţi, beneficiază de 50% discount la a doua noapte de cazare”, spune un hotelier, citat de Observator.
În cadrul programului Litoralul pentru Toţi de anul acesta s-au înscris aproape 80 de hoteluri de 2, 3 şi 4 stele, care oferă, până la 30 septembrie, circa 8 mii de locuri de cazare.