Ultimele cuvinte rostite de băiatul care a murit la cursul de înot. Ar fi avut afecțiuni cardiace

Publicat: 22 08. 2024, 09:56
Actualizat: 22 08. 2024, 09:56
Foto: pixabay.

Un copil de opt ani a murit în timpul cursului de înot, în Bihor, chiar sub ochii tatăl său. Inițial, se credea că este vorba de înesc, dar investigațiile sugerează că el ar fi suferit un stop-cardio-respirator, probabil cauzat de o afecțiune cardiacă.

Ultimele cuvinte ale copilului

În momentul în care s-a produs tragedia, în bazin erau mai mulți copii supravegheați de antrenorul de înot. Acesta a văzut că băiatul de opt ani a deveni brusc foarte agitat în apă și se ținea de un separator. Imediat, băiatul a intrat în panică și a început să strige „Tati, tati!”. Instructorul l-a scos din apă și a încercat să îl calmeze. Tatăl lui l-a luat în brațe și băiatul a leșinat la scurt timp, scrie Antena 3.

„A străbătut în jur de trei sferturi, aici s-a întâmplat toată tragedia. Aici copilul a început să se panicheze, s-a apucat de separatorul de culoare, eu eram aici la doi metri.

M-am întors rapid, în două lungimi de braţe am scos copilul din apă. Când l-am luat în braţe, am încercat să-l calmez, m-am întors şi l-am dat părintelui, l-a luat în braţe, ultimele cuvinte au fost: „Tati, tati!”, a spus Claudiu Pirtea, instructorul de înot.

Antrenorul a încercat să îl resusciteze pe băiat, apoi au sosit medicii care au aplicat și ei manevrele, dar nu l-au mai putut salva pe băiat.

Băiatul a fost declarat apt pentru sport

Medicul de familie îi eliberase o adeverință conform căreia băiatul ar fi fost apt pentru sport, dar legiștii au descoperit nereguli la inimă, în urma autopsiei. Antrenorul minorului a avertizat asupra eliberării adeverințelor medicale pentru sport fără un control și părinții să trateze acest aspect cu foarte mare seriozitate.

Cauza exactă a decesului va fi stabilită după efectuarea necropsiei.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar părinții copilului și instructorul au dat declarații în fața anchetatorilor.