Udrea: Şi corupţia şi prostia şi incompetenţa şi nepăsarea, toate ucid, la un moment dat

Udrea: Şi corupţia şi prostia şi incompetenţa şi nepăsarea, toate ucid, la un moment dat

Elena Udrea a declarat că nu poate plăti cauțiunea de cinci milioane de lei pentru că toate bunurile ei sunt sechestrate chiar de către DNA. Aceasta a mai precizat că nu dorește să vorbească mai mult din respect pentru victimele tragediei de la Colectiv. Totuși, aceasta a precizat că, alături de corupție, și prostia, incompetența și nepăsarea ucid.

”Nu pot plăti. Am toate bunurile sechestrate chiar de către DNA. Îmi e imposibil să achit o cauțiune atât de mare, cea mai mare din România, în condițiile în care bunurile sunt sechestrate.
Toate resursele mele sunt în declarația de avere. Voi contesta la instanță și în fața procurorilor atât cuantumul cât și faptul că mi se cere să plătesc o cauțiune în condițiile în care toate bunurile îmi sunt sechestrate. Trăiesc din îndemnizații. Am resurse minimale. Îmi e imposibil din indemnizația de parlamentar și din veniturile mele să plăteasc această cauțiune.
 Se va cere un nou aviz de arestare dacă nu plătesc”, a declarat Elena Udrea, la venirea la sediul DNA.

Aceasta a precizat că nu dorește să vorbească mai mult din respect pentru victimele tragediei de la Coleciv și pentru rudele acestora.

”Nu aș vrea să vorbesc mai mult din respect pentru cei care au trecut prin clipe de groază și pentru rudele lor. Dacă vor fi controlate multe astfel de locații vor fi găsite în aceeași situație. Este un soi de «lasă, că merge şi aşa» care duce la tragedii ca cele de vineri. Este o lipsă de respect faţă de reguli şi faţă de lege atât a proprietarilor, cât şi a autorităţilor care nu au respectat legea”, a declarat Udrea.

Întrebată de jurnaliști dacă și corupția ucide, aceasta a răspuns: ”Şi corupţia şi prostia şi incompetenţa şi nepăsarea, toate ucid, la un moment dat”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)