Ucrainean salvat din Munții Maramureșului. Era „epuizat fizic, în hipotermie, deshidratat”

Ucrainean salvat din Munții Maramureșului. Era „epuizat fizic, în hipotermie, deshidratat”
Sursa foto: Facebook - Salvamont Maramureș

Un cetățean ucrainean care intrase în România prin Munții Maramureșului a fost recuperat de salvamontiști în noaptea de marți de miercuri, a anunțat directorul Savalmont Maramureș, Dan Benga, potrivit Agerpres.

Ucrainean salvat din munte, în Maramureș

„Cetăţeanul ucrainean de 38 de ani a fost coborât din munte şi a fost predat (…) echipajului Ambulanţei venit în sprijin. Epuizat fizic, în hipotermie, deshidratat şi deplasabil doar cu sprijin în ambele părţi, ucraineanul a fost salvat şi acum este in drum spre unitatea medicală”, a declarat Dan Benga.

Șeful Salvamont Maramureș spune că ucraineanul era de câteva zile pe drum, era ud, nu avea haine de schimb, nu avea provizii, iar din cauza temperaturilor scăzute de pe munte era în ușoară hipotermie.

A fost vorba despre o evacuare terestră, iar în sprijinul salvamontiștilor a intervenit și o echipă a Poliției de Frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`