Ucigașul fiului unui judecător, condamnat definitiv anul trecut la 18 ani de închisoare pentru omor și arestat în Spania, a fost adus în țară, informează B1 TV.
Florin Moldovan a fost reținut de poliția spaniolă în baza unui mandat european.
El este acuzat că în 2004, la Arad, l-a asasinat pe Traian Trifa, fiul judecătorului Ioan Trifa.
Tânărul de 19 ani a fost omorât pentru că nu-l saluta pe Florin Moldovan şi pe complicele său, Ovidiu Răchită.
În 2011, judecătorii au decis că probele procurorilor nu au fost suficiente decât pentru condamnarea lui Răchită. Acesta a primit 15 ani de închisoare, iar Moldovan a fost achitat şi a fugit imediat din ţară.
Dosarul a fost strămutat la Alba, unde Răchită a primit o pedeapsă şi mai mare, de 20 de ani de închisoare iar Moldovan – 18 ani.