UCIGAȘUL din Făget A FOST REȚINUT: Bărbatul, prins după 18 ore de căutări. Ce le-a spus polițiștilor (VIDEO)
UPDATE:Ionel Boldea a fost reținut.
Ucigaşul din Făget a fost prins. La mai mult de 12 ore de când a ucis un om şi a rănit alţi cinci, criminalul a fost capturat aproape de casa sa din localitatea Bichigi din judeţul Timiş. În momentul în care a fost prins, individul se afla într-o maşină furată, informează B1 TV.
Ionel Boldea, în vârstă de 33 de ani, era căutat încă de miercuri dimineață, după ce a atacat cu bestialitate mai multe persoane din localitățile timișene Făget și Temerești. Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite de individul extrem de violent.
El a fost depistat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2, în localitatea Bichigi, unde locuia. Se afla la volanul unui autoturism furat, în momentul în care a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție.
Întrebat de poliţişti de ce a atacat atâţia oameni, criminalul a răspuns foarte senin că din cauza unei icoane.
”Icoana de argint m-a făcut să ies din casă la șase dimineața și să am o forță inumană. Am dat cu piciorul, am spart capul unei femei, am spart capul unui om. Nu mă agresați că mă gândesc rău. Nu am vrut, dar am fost forțat de situație să fac rău”, le-a spus individul polițiștilor.
Foarte calm, individul a explicat poliţiştilor că mergea acasă să facă un duş şi a declarat că a stat ascuns într-un pom.
La un moment dat, individul a părut însă că îşi pierde calmul şi a început să ameninţe poliţiştii.
Bărbatul a fost reţinut şi dus la audieri şi va fi prezentat judecătorilor cu cerere de arestare preventivă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.