Uber investighează un atac cibernetic care i-a afectat mai multe sisteme interne și cooperează cu autoritățile din SUA pentru a afla exact ce s-a întâmplat. Sunt specialiști care spun că au fost afectate multe dintre sistemele companiei și că hackerii au obținut o mulțime de date.
Uber a descoperit joi breșa în rețeaua sa de computere, după ce hackerii au postat mesaje pe sistemele interne de comunicare ale companiei. New York Times este publicația care a scris prima despre incident.
Breșa pare să fi compromis multe dintre sistemele interne ale Uber, iar hackerii au trimis inclusiv presei americane mesaje cu e-mail-uri interne și alte date cu care să dovedească faptul că au reușit o o lovitură importantă.
Hackerul care a postat mesaje pe sistemele interne ale companiei a compromis mai întâi contul de Slack al unui angajat și apoi a obținut acces la mai multe sisteme IT interne, postând apoi fotografii prin care să arate unde a reușit să pătrundă.
Cel mai mare atac cibernetic asupra Uber a fost în 2016, când datele a peste 50 de milioane de useri au ajuns pe mâna hackerilor.