TVR a prezentat juriul României și votul exprimat de acesta la Eurovision 2022. Cele mai multe puncte, către Republica Moldova. Ucraina nu primise niciunul

Publicat: 16 05. 2022, 17:07
Actualizat: 16 05. 2022, 20:37
Foto: Facebook @ TVR-Televiziunea Romana

Televiziunea Română a publicat lista juraților din România și votul exprimat de aceștia la Eurovision 2022, în condițiile în care organizatorii concursului au anulat opțiunea reală a țării noastre, invocând „motive tehnice”, și au prezentat una în favoarea Ucrainei.

Televiziunea Română, precizări despre juriul României și votul exprimat de acesta la Eurovision 2022

TVR spune că a luat decizia de a prezenta lista juraților și opțiunea lor reală „ca urmare a controverselor legate de anularea rezultatului votului juriului României de către EBU și publicarea unui punctaj diferit în cadrul concursului, fără ca Edei Marcus, spokes person desemnată de TVR, să-i fie permisă comunicarea, în direct, a rezultatelor jurizării României, de către EBU”.

Potrivit TVR, juriul României a fost alcătuit din Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Ovi Jacobsen, Liviu Elekeș și Mihai Pocorschi.

Astfel, România acordase în realitate următorul punctaj:

  1. Moldova – 12 puncte
  2. Grecia – 10 puncte
  3. Polonia – 8 puncte
  4. Olanda – 7 puncte
  5. Azerbaidjan – 6 puncte
  6. Australia – 5 puncte
  7. Italia – 4 puncte
  8. Spania – 3 puncte
  9. Finlanda – 2 puncte
  10. Lituania – 1 punct

„Reiterăm faptul că TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un «substitut» calculat într-un mod netransparent. În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create”, spune Televiziunea Română.

Foto: TVR.ro