Adrian Ţuţuianu anunţă discuţii cu ALDE privind scrisoarea în care se cere demisia lui Dragnea: Dacă nu găsim soluții, există riscul să pierdem majoritatea parlamentară

Publicat: 19 09. 2018, 13:01

Cutremur în PSD! Miercuri a fost făcută publică o scrisoare prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi a Camerei Deputaţilor şi se propun 18 măsuri pentru redresarea situaţiei din interiorul formaţiunii.

Semnatarii documentului sunt primarul general Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu şi senatorul Adrian Ţuţuianu. Acesta din urmă a anunţat că acest document va fi discutat şi cu conducerea ALDE în curând.

Mai mult, fostul ministru PSD a subliniat că dacă nemulţumirile lor nu sunt luate în serios atunci există un risc uriaş privind pierderea majorităţii parlamentare.

”Am încercat într-o modalitate succintă să facem o analiză a situației partidului. Sunt 18 măsuri care ar trebui să fie luate. Dincolo de persoane este foarte important să avem în vedere interesele României și ale partidului, să ne gândim la viitor. Textul este convenit cu toți semnatarii acestei scrisori. (…) Noi suntem membri ai partidului, nu plecăm din PSD, vom continua să ne exprimăm în partid. (…) Ne vom pronunța în CEx. (…) Există riscul dacă nu găsim o soluție la problemele pe care le are PSD acum ca membrii partidului să plece la alte partide. Există riscul de a pierde majoritatea parlamentară, cel puțin la Camera Deputaților în primă fază”, a declarat Țuțuianu, conform hotnews.ro.

Acesta a dat asigurări că în ciuda faptului că documentul are trei semnături, acesta este susţinut de mulţi membri ai PSD, iar acest lucru se va vedea în cadrul şedinţei de Comitet Executiv al PSD.

Şedinţa de Comitet Executiv al PSD în care se va discuta documentul semnat de cei trei lideri PSD va avea loc vineri de la ora 12:30.