După Mamaia, o nouă taxă de stațiune se introduce și în sudul litoralului.
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ședința ordinară de marți, 28 martie 2023, mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social, dar și un proiect de hotărâre care se referă la taxa specială de stațiune.
„Începând din acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic”, transmite Primăria Mangalia.
Taxa de stațiune va fi aplicată în stațiunile Olimp, Neptun, Venus, Saturn, Jupiter și Cap Aurora.
Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a Consiliului Local Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de 5 lei/zi/persoană adultă.
„Respectivele persoane fizice vor depune declarația-decont, însoțită de Declarația 212, la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia”, anunță administrația locală.
În plus, Consiliul Local Mangalia a decis și modificarea taxei de dezvoltare și promovare turistică, iar începând de anul acesta, aceasta va fi de 15 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației.