Turiștii se vor bucura de o plajă nouă, la Agigea: „Un plus valoare pentru tot ceea ce înseamnă turism la litoralul Mării Negre”

Turiștii se vor bucura de o plajă nouă, la Agigea: „Un plus valoare pentru tot ceea ce înseamnă turism la litoralul Mării Negre”
Sursa Foto: Freepik.com
Se pare că la Agigea au apărut aproape 12.000 metri pătrați de nisip, astfel că cei care vor ajunge vara aceasta pe litoral se vor bucura de o plajă nouă.

Mai mult decât atât, în zonă este de așteptat să apară noi locuri de cazare, iar autoritățile să facă demersuri pentru ca localitatea să devină stațiune.

Plajă nouă pentru turiști, în Agigea

În timpul lucrărilor, a fost creată o linie de apărare de mal de aproximativ 1.200 de metri. Dar asta nu este tot, deoarece a fost refăcută biostructura și implantat recif artificial, iar suprafața de plajă nouă se întinde pe aproape 12.000 mp.

„Plaja asta a fost necesară pentru a proteja malul din spate. Era erodat continuu, ceea ce ducea la apariția unui pericol, destul de mare la casele din zonă”, a declarat Marius Stamate, constructor, notează antena3.ro.

Totodată, noua plajă este o altă oportunitate pentru autorități de a transforma zona într-o stațiune de vacanță cât mai curând posibil. În zonă au apărut deja noi facilități de cazare și s-au deschis mai multe restaurante.

„Plajă turistică, care va deservi atât locuitorilor comunei Agigea, cât și musafirilor, oaspeților, invitaților care vor veni în această comunitate.

O să vedeți, se va naște în continuare, spre localitatea Eforie, se vor naște noi suprafețe de plajă în afară de aceasta și o să vedeți că localitatea Agigea va avea un plus valoare pentru tot ceea ce înseamnă turism la litoralul Mării Negre”, a mai precizat Cristian Cîrjaliu, edilul din Agigea.

Costul total al proiectului este de 3,8 milioane de lei, din care 2,7 sunt bani europeni, iar restul au venit de la bugetul statului.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie