Turiștii se plâng că lucrările de reamenajare de la Canionul Șapte Scări au stricat peisajul

Turiștii se plâng că lucrările de reamenajare de la Canionul Șapte Scări au stricat peisajul

Turiştii sunt aşteptaţi de mâine în Canionul Șapte Scări, una dintre cele mai pitoreşti destinaţii montane din Braşov. Anul acesta, însă, versanţii au fost acoperiţi cu plase metalice, care vor preveni căderile de pietre.

Mulţi susţin că lucrările au stricat peisajul

Canionul Șapte Scări este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice naturale din centrul țării. Apa pârâului şi ploaia au săpat între pereţii de stâncă o succesiune de cascade pe care turiştii le pot admira în toată frumuseţea lor.

Plasele de protecţie au fost fixate în pereţii de stâncă cu tije metalice groase. Plasele au fost montate pe pereţii canionului exact la intrarea din aval.

Acestea sunt montate pe versantul din partea stângă cum se intră în canion. Au rol de a proteja versanţii împotriva dizlocărilor de roci, părţi de arbore care pot să cadă în canion.

Lucările au ştirbit puţin din frumuseţea peisajului. O recunosc chiar şi administratorii,potrivit Observator.
Canionul Șapte Scări este o adevărată bijuterie a naturii care poate fi admirată pe parcursul unui traseu de patru kilometri.

Urcarea începe la o oră de Drumul naţional 1 şi se face printr-un defileu, pe scări şi podeţe metalice. Destinaţia finală: masivul Piatra Mare. În această lună, canionul va fi deschis doar în weekend, iar din iunie în fiecare zi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`