Cum au dat turiștii din Năvodari 3.000 lei ca să facă plajă printre gunoaie, moloz și buruieni

Publicat: 20 08. 2021, 10:14
Actualizat: 20 08. 2021, 10:30
Plaja din Mamaia / Foto: Hepta.ro

Turiștii care aleg litoralul românesc sunt din ce în ce mai revoltați de prețuri și mai ales de calitatea serviciilor. Prețurile din stațiuni sunt din ce în ce mai mari, chiar exagerate în stațiunea Mamaia și nici în Năvodari turiștii nu nu se simt mai bine.

Spre exemplu, oamenii plecați în vacanță în Năvodari se plâng că fac plajă printre gunoaie, moloz și mai ales buruieni, iar prețul unui sejur ajunge până la 3.000 de lei.

Praful și molozul sunt două dintre cele mai deranjante aspecte din nordul litoralului. Zona de nord a stațiunii Mamaia, dar și Năvodari au devenit o atracție pentru turiști în ultimii ani, iar dezvoltatorii imobiliari nu au ezitat și au început imediat construcție.

Zona este în permanentă dezvoltare, însă zgomotul, gunoaiele și praful îi deranjează pe turiști, scrie Cancan.ro.

Cât costă un șezlong pe plaja din Mamaia

Prețuri piperate sunt și în hypermarket-uri, unde o sticlă de apă plată la 2 litri sare de 10-12 lei, iar cea de 0,5 litri trece de 8 lei. Într-un magazin obișnuit, o sticlă mare de apă costă până în 3 lei, iar cea la jumătate în jur de 2 lei.

Turiștii trebuie să scoată mulți bani din buzunar și pentru șezlonguri. În Mamaia Nord, șezlongurile și bungalourile ajung și la 100 de lei pe zi. Prețurile medii sunt de 50-60 de lei. Pentru un baldachin, însă, tarifele ajung până la 250 de lei.

La vecinii din Năvodari, prețurile sunt mult mai accesibile. Închirierea unui șezlong costă 15-20 de lei, cu anumite majorări în weekenduri.