Turist salvat pe muchie de cuțit după ce a căzut într-o prăpastie (VIDEO)
Vineri, 28 octombrie, salvamontiștii au salvat viața unui bărbat de 41 de ani din București care s-a pierdut pe un traseu foarte anevoios din Bucegi.
Traseul în cauză este poteca Jepii Mici.
Ce a pățit turistul
Bărbatul a fost găsit într-o prăpastie, suspendat într-un copac. Salvamontiștii din Bușteni au fost contactați la ora 18.00 . El a încercat să parcurgă traseul împreună cu soția și copilul în ciuda faptului că era îmbrăcat ca pentru o plimbare în parc.
”Fără echipament, fără antrenament și fără sa cunoască traseul, acesta a început să urce pe munte cu soția și copilul, cu toate că era foarte târziu. În prim parte a traseului bărbatul a alunecat și a căzut din potecă mai bine de zece metri. Printr-o minune s-a oprit pe o pantă foarte înclinată, deasupra unei săritori de peste 20 de metri, de unde de-a lungul anilor, nu a scăpat nimeni cu viață. Soția acestuia a sunat disperată după ajutor, iar salvamontiștii din Bușteni și Prahova au pornit într-o cursă contra cronometru, doar că traficul de pe DN1 a făcut ca deplasarea acestora să fie aproape imposibilă”, a declarat Salvamont Bușteni.
A fost necesar ca salvatorii să stea în coloană deoarece nu au primit o aprobare de la autoritățile statului să folosească semnale luminoase și acustice în caz de urgență.
”Astfel bărbatul care abia se ținea ar fi putut cu ușurință să-și piardă viața, iar ca el au fost sute de victime de-a lungul anilor, a căror viață a atârnat de un fir de păr, doar pentru că guvernanții au ignorat aprobarea acestei legi ani la rând”, a adăugat sursa citată.