Turist căzut într-o râpă, salvat după aproape o zi. Salvamontiștii au fost nevoiți să se lupte și cu un versant prăbușit pe șosea
Operațiune dramatică de salvare în Munții Făgăraș. Un turist de 21 de ani, din Argeș, a căzut într-o râpă pe traseul spre Vârful Moldoveanu, și a fost necesară intervenția salvamontiștilor.
După 14 ore de eforturi intense, tânărul a fost recuperat și dus la spital
Aceştia au pornit spre el, dar un versant s-a prăbuşit în faţa lor şi a blocat şoseaua timp de două ore. După alte 12 ore de eforturi intense, tânărul a fost recuperat și dus la spital.
Alarma s-a dat încă de dimineață, iar 22 de salvamontiști din Argeș au pornit imediat în căutarea tânărul de 21 de ani. El a alunecat pe zăpadă și a căzut aproximativ 50 de metri, într-o râpă.
Drumul salvatorilor montani a fost, însă, dificil. Aceștia au dat pe traseu de un versant prăbușit pe șosea, așa că au cerut ajutor pentru deblocarea drumului. Au aşteptat două ore, până când un buldo-excavator a reușit să îndepărteze stânca.
În plus, elicopterele SMURD nu au putut decola nici de la București, nici de la Târgu Mureș, din cauza vremii. După un parcurs extrem de dificil, care a durat aproape 10 ore, salvamontiștii au ajuns la tânărul rănit.
Ion Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș: „Acțiunea a fost destul de dificilă pentru că este o zonă foarte înghețată și abruptă.”
Tânărul a fost transportat cu o targă, timp de alte două ore, până la ambulanță. Aceasta la dus apoi la spital.