TUDY ”UIGABAL”, din nou lângă FIREA! Tudor Ionescu este CONSILIER și a pregătit o STRATEGIE pentru protecția animalelor (VIDEO)
Celebrul Tudy, fostul iubit al Oanei Zăvoranu, revine în actualitate cu un proiect ambițios! Ajuns consilier, el a prezentat de față cu Primarul General, Gabriela Firea, propriile idei despre cum ar trebui tratate animalele folosite la circ.
El a apărut într-o conferinţă de presă susţinută alături de Firea vizând acţiunile întreprinse de Primărie pentru a limita efectele căderilor masive din Bucureşti atât pentru bucureşteni, cât şi pentru animalele aflate în adăposturile din oraş.
”Este un proiect care face parte din Strategia pentru protecția și bunăstarea animalelor în Municipiul București. E o strategie la care doamna Primar ne-a susținut încă de la început, din prima zi a mandatului, și pentru asta îi mulțumesc foarte mult. După consultări cu cetățeni, cu veterinari, cu ONG-uri din toate zonele, am venit cu această strategie care are două componente, doi piloni. Unul tratează problematica animalelor fără stăpân, pentru că, pe lângă câini, mai sunt și alte animale fără stăpân, începând de la sterilizare, la prevenția abandonului, capturarea câinilor cu minimizarea traumei la care sunt supuși, transformarea adăposturilor în centre de adopție și folosirea cățeilor.
Al doilea pilon tratează partea de educație, înființarea unui sistem tip SMURD pentru animale, un SMURD cu clinici mobile care să poată interveni rapid, o poliție a animalelor care să ia măsuri în caz de abandon. Mai este și proiectul interzicerii folosirii animalelor la circ, la care am lucrat și care este o componentă a acestei strategii, grădina zoologică și un centrul educațional care să fie la periferia Bucureștiului, la care să mergem și copii să experimenteze cu animalele într-un cadru organizat”, a explicat Ionescu.
TUDY ”UIGABAL”, din nou lângă FIREA! Tudor Ionescu este CONSILIER și a pregătit o STRATEGIE pentru protecția animalelor
#DIRECT_ONE_fzs80r#
Acesta a fost implicat într-un adevărat scandal anul trecut, după ce a fost propus de ALDE pentru funcția de viceprimar al Bucureștiului. El și-a dat demisia în urma criticilor și protestelor.
”Uigabal” este porecla cu care s-a ales și care i-a fost pusă de Pepe, în urma scandalului în care a fost implicată și Oana Zăvoranu.