Tudorel Toader, întrebat de activitatea în fruntea Ministerului Justiţiei: „Dumneavoastră vă reproşaţi ceva în viaţă?” (VIDEO)
Remanierea guvernamentală se aproprie de momentul concluziilor, iar una din întrebările la care toată lumea aşteaptă răspuns este cea privind viitorul lui Tudorel Toader în fruntea Ministerul Justiţiei.
Întrebat, marţi, în Parlament dacă îşi reproşează anumite decizii luate în fruntea instituţiei, Tudorel Toader a evitat un răspuns clar.
„Dumneavoastră vă reproşaţi ceva în viaţă?”, i-a răspuns Toader jurnalistei.
„Orice activitate poate fi şi mai bună”, a precizat, însă, ministrul la o altă întrebare.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cât despre faptul că Tăriceanu îl sprijină în fruntea ministerului, în timp ce PSD îl vrea remaniat, Tudorel Toader a refuzat să comenteze, afirmând că e „treaba decidenţilor politici”.
„Îmi fac treaba până în Monitorul Oficial apare un alt ministru”, a afirmat Tudorel Toader.
Conform surselor politice, soarta lui Tudorel Toader în fruntea Ministerului Justiţiei va fi pecetluită şi de felul în care se încheie scandalul privind ordonanţa de clasare a unui dosar al preşedintelui Iohannis care s-ar fi aflat în mapa procurorului general Augustin Lazăr, lucru infirmat de cel din urmă.