Tudorel Toader, primele precizări de după întâlnirea cu experţii Grupului de State împotriva Corupției

Publicat: 24 02. 2018, 12:01

Ministerul Justiţiei a emis un comunicat de presă, sâmbătă dimineaţă, în care aduce precizări privind întrevederea pe care Tudorel Toader a avut-o cu delegaţia de experiţi ai Grupului de State împotriva Corupției (GRECO).

Ministerul precizează că această vizită a experţilor internaţionali a avut ca obiectiv discutarea amendamentelor ce sunt aduce prin modificările la legile justiţiei şi implicaţiile pe care acestea le vor asupra sistemului judiciar din România.

Redăm mai jos integral comunicatul de presă remis de Ministerul Justiţiei:

În data de 21 februarie 2018, domnul prof.univ.dr. Tudorel TOADER, ministrul justiției, a avut o întrevedere cu echipa de experți – raportori ai Grupului de State împotriva Corupției (GRECO).

Întrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum și a implicațiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar român.

Pe aceeaşi temă echipa GRECO a avut întâlniri şi cu alți interlocutori din mediul guvernamental, legislativ, judiciar și al organizațiilor non-guvernamentale.

Reamintim că, odată cu adoptarea raportului de conformitate aferent rundei a patra de evaluare a GRECO, cu ocazia reuniunii plenare din luna decembrie 2017, GRECO a decis aplicarea Regulii 34 din Regulile sale de Procedură cu privire la demersul autorităților române de modificare a legilor justiției, pentru a vedea dacă acesta poate avea ca rezultat încălcarea unui standard anticorupție al Consiliului Europei care a făcut obiectul vreunei runde de evaluare.

Această procedură implică demersuri vizând solicitarea de informații de la statul membru, desemnarea de raportori pentru a evalua situația specifică, efectuarea unei vizite în statul membru în cauză, precum şi adoptarea unui raport ad-hoc.