Tudorel TOADER "LUCREAZĂ NEÎNCETAT"! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ despre LEGILE JUSTIȚIEI
Tudorel Toader lucrează neîncetat! Ministerul Justiţiei elaborează Codexul penal, care reuneşte toate codurile penale din UE şi care va fi distribuit gratuit pentru a fi folosit în "opera de legiferare".
"Codexul penal
Ministerul Justiției, prin coordonare internă și contribuția DIPFIE, are într-o fază avansată elaborarea Codexului penal !
5 volume a câte 1000 de pagini vor reuni toate Codurile penale din Uniunea Europeană.
Fiecare cod va fi prefațat de principalele asemănări și deosebiri prin raportare la Codul penal român.
Urmând să fie publicată la editura C.H. Beck, lucrarea va fi distribuită gratuit și va putea fi folosită în opera de legiferare, de documentare, precum și în studierea dreptului penal comparat !", anunță Tudorel Toader pe rețeaua de socializare.