Tudorel Toader o vrea pe Laura Codruţa Kovesi plecată şi de la Parchetul General, acolo unde fosta şefă DNA îşi desfăşoară în prezent activitatea.
Ministrul Justiţiei a susţinut luni seară că Laura Codruţa Kovesi nu poate rămâne la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dacă are grad de parchet de pe lângă tribunal şi că aceasta trebuie să se întoarcă la DIICOT Sibiu, în urma adoptării ordonanţei de urgenţă de modificare a legilor justiţiei.
„Spuneți că păstrarea lui Kovesi la Parchetul General e o sfidare, eu nu vă contrazic. Pentru procurorii DNA și DIICOT se cer anumite condiții – să nu fie sancționați, o anumită vechime. Cazul Kovesi: dacă are gradul de procuror la Parchetul de pe lângă tribunal nu poate rămâne la Parchetul de pe lângă Înalta Curte”, a declarat, la Antena 3, Tudorel Toader.