Trustul Intact, implicat activ în politică: Antena 3, proteste în sprijinul puterii (VIDEO)

Publicat: 01 09. 2012, 19:19
Foto: B1 TV

Înarmaţi cu portavoci şi steaguri, Mihai Gâdea şi Mircea Badea au planuri mari în privinţa protestelor. Aceştia afirmă că vor să organizeze o emisiune chiar în mijlocul mulţimii.

“Dacă acest fenomen va continua, cine știe poate vin într-o seară și fac o emisiune de undeva de aici”, a spus Mihai Gâdea.

Directorul postului de televiziune Antena 3, Mihai Gîdea şi colegul său de trust Mircea Badea s-au plimbat în jurul Palatului Cotroceni în semn de protest faţă de revenirea lui Traian Băsescu în fruntea ţării.

Cei doi s-au alăturat astfel acţiunii de stradă iniţiată de liberalul Ioan Ghişe, după ce decizia CCR de invalidare a referendumului din 29 iulie a fost publicată în Monitorul oficial.

“Îmi place că poporul vrea să se mişte, să se plimbe. E o zonă frumoasă aici. Cred că vin şi mâine”, a spus Mircea Badea.

Nu este prima dată când jurnaliştii din trustul lui Dan Voiculescu se implică activ în politică. După instalarea Guvernului Ponta, Oana Stancu, Victor Ciutacu, Bogdan Chireac şi alţi jurnalişti au fost surprinşi Palatul Victoria, în timpul şedinţelor de guvern.

Mihai Gâdea şi Mircea Badea se implică activ în mişcările de stradă organizate împotriva lui Traian Băsescu.

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />