Trupul neînsufleţit al Reginei Ana, adus marți în ţară, apoi va fi dus către Castelul Peleș (VIDEO)
Ultimul drum al Reginei Ana în România! Sicriul cu trupul neînsufleţit va ajunge astăzi pe Aeroportul Otopeni, urmând ca, după o scurtă ceremonie, să fie transportat la Castelul Peleș. Între timp, Casa Regală a anunţat că, la indicaţiile medicilor, Regele Mihai nu va participa la funeraliile soţiei sale, arată B1 TV.
Casa Regală a anunţat că un colegiu alcătuit din cinci medici ai Regele Mihai i-au recomandat regelui să nu participe la funeraliile soţiei sale, Regina Ana. Fostul suveran va rămâne pe perioada funeraliilor în reşedinţa din Elveţia, alături de prieteni, de angajaţii Casei Regale şi de două măicute ortodoxe.
Trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus marți în ţară, apoi va fi dus către Castelul Peleș
#DIRECT_ONE_y77hzj#
La funeraliile Reginei Ana vor mai lua parte Principesa Moştenitoare Margareta şi soţul său, principele Radu, dar şi Principesele Elena, Sofia şi Maria. De asemenea, la înmormântare va veni nepotul reginei, fostul principe Nicolae.
Deşi nu a primit nici o distincţie din partea statului român, ziua în care va fi înmormântată Regina Ana este declarată zi de doliu naţional.
Conform autorităţilor, preşedintele Klaus Iohannis ar fi dorit să o decoreze pe regină însă regulile de protocol au impiedicat întreaga acţiune.
De la funeralii va lipsi însă, fiica reginei Ana, Principesa Irina, care a fost exclusă in familia regală pentru că a fost arestată, împreună cu soţul său, din cauza luptelor cu cocoşi.