Trupul neînsufleţit al pilotului Adrian Iovan, ridicat de la Serviciul de Medicină Legală din Alba

Trupul neînsufleţit al pilotului Adrian Iovan, ridicat de la Serviciul de Medicină Legală din Alba

Trupul neînsuflețiti al pilotului Adrian Iovan, mort în accidentul aviatic din Munții Apuseni, a fost ridicat, miercuri, de la Serviiciul de Medicină Legală din Alba și urmează să fie transportat cu o mașină de pompe funebre la București.

Formalităţile legale pentru ridicarea trupului neînsufleţit al pilotului Adrian Iovan au fost făcute de fiica acestuia, relatează Mediafax.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor – studenta şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`