Trupul neînsufleţit al lui Titus Munteanu va fi depus, joi, la Biserica Sfântul Elefterie Vechi
Trupul neînsufleţit al realizatorului de televiziune Titus Munteanu va fi depus în cursul zilei de joi la Biserica Sfântul Elefterie Vechi din Bucureşti.
Potrivit familiei, Titus Munteanu ar urma să fie înmormântat sâmbătă, detaliile privind locul şi ora nefiind făcute publice până în prezent, relatează Mediafax.
Realizatorul de televiziune a murit, miercuri, la vârsta de 72 de ani, au declarat reprezentanţi ai televiziunii publice.
Munteanu era internat de două săptămâni la secţia de terapie intensivă a Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, unde a încetat din viaţă miercuri, în jurul orei 13.00, din cauza unei boli respiratorii complexe.
„Boala s-a agravat, astfel că, în ciuda tratamentelor şi a efortului echipei medicale, pacientul a decedat”, au spus medicii.
Titus Muntean s-a născut pe 3 octombrie 1941 şi este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de televiziune din România.