Trupul actorului Șerban Ionescu, depus la Teatrul Naţional din Bucureşti: Zeci de colegi și prieteni își iau rămas bun

Publicat: 23 11. 2012, 16:31

Trupul neînsufleţit al actorului Şerban Ionescu a fost depus vineri la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu. El va fi înmormântat sâmbătă, la Cimitirul Bellu.

Răpuşi de durere, membrii familiei, colegi actori şi prieteni apropiaţi au privit cum sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Şerban Ionescu este scos din biserică, pentru a fi depus la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Pe tot parcursul zilei, zeci de actori, regizori, prieteni sau simpli colegi de scenă, au venit să-şi ia rămas bun de la acesta.

Trecerea în nefiinţă a actorului i-a îndurerat profund şi pe prieteni, pe rudele apropiate, dar şi pe admiratorii săi, care au venit să-şi ia adio de la maestru şi să-i aprindă o lumânare.

Şi preşedintele Traian Băsescu a trimis o coroană de flori în semn de resprect şi apreciere pentru cel care le-a oferit românilor sute de roluri, în tot atâtea spectacole de teatru şi filme.

Actorul Şerban Ionescu s-a stins din viaţă la Spitalul Floreasca. El a fost răpus de o boală necruţătoare: scleroză amiotrofică, o care treptat a ajuns să îi afecteze muşchii, vorbirea şi respiraţia.

Ultimele omagii pentru Șerban Ionescu

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: