Magistrații Tribunalului Cluj au dispus, luni, ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, arestat preventiv de la sfârşitul lunii mai pentru fapte de corupţie, să fie plasat în arest la domiciliu, relatează Mediafax.
Tribunalul Cluj a hotărât să înlocuiască arestul preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă și a fost atacată deja de DNA.
În 23 iunie, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.
Uiorean a fost arestat preventiv în 29 mai, iar ulterior Tribunalul Cluj a prelungit arestul preventiv.
În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.