Tribunalul Bucureşti: Directorii RADET au creat percepţie negativă asupra modului de derulare a afacerilor în România
Directorii de la RADET Ion Voicu, Dan Mavrodin şi Ovidiu Gărduş, arestaţi pentru fapte de corupţie, au creat „percepţie negativă asupra modului lipsit de onestitate în care se derulează afacerile” în România, potrivit motivării deciziei Tribunalului Bucureşti.
„Componenta de exemplaritate a măsurii preventive se impune şi raportat la percepţia partenerilor de afaceri implicaţi în aceste activităţi reţinându-se că cei doi denunţători sunt reprezentanţii a două societăţi comerciale multinaţionale (Danemarca, respectiv Germania), iar prin atitudinea inculpaţilor s-a creat o percepţie negativă asupra modului lipsit de onestitate în care se derulează afacerile în spaţiu românesc datorită unor funcţionari care nu respectă valorile sociale ocrotite de lege”, arată judecătorul Tribunalului Bucureşti în motivarea încheierii prin care a dispus arestarea preventivă a directorilor de la RADET, Ion Voicu, Dan Mavrodin şi Ovidiu Gărduş.
Magistratul menţionează în documentul citat că lăsarea în libertate a celor trei directori de la RADET prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, transmite Mediafax.
În motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti se mai precizează că deşi nu s-au formulat acuzaţii şi pentru alte fapte, există la dosar denunţuri ale altor persoane, care reclamă fapte similare şi care pot crea judecătorului posibilitatea ca activitatea inculpaţilor să fi fost una mult mai vastă, în curs de instrumentare.