Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea dosarului ICA, în care Dan Voiculescu este acuzat de corupție
Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea dosarului ICA, în care preşedintele de onoare PC, Dan Voiculescu, este acuzat de corupţie, dar şi de spălare de bani în legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare pentru data de 21 noiembrie.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de procurori în decembrie 2008 după ce s-a folosit de funcţia sa politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare. Totul la un preţ cu mult sub cel real. Acesta este acuzat că a făcut abuz de funcţia sa de conducere a unui partid politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv spălare de bani.
Concret, este vorba despre aproape 4 hectare de teren şi unul de construcţii în Băneasa care au fost cumpărate de liderul conservator la un preţ de 75 de ori mai mic. Prejudiciul estimat se ridică la aproape 8 milioane de euro.
Numai că la 4 ani de la începerea anchetei, Dan Voiculescu a găsit o soluţie ingenioasă pentru a scăpa de condamnare: şi-a dat demisia din Parlament, aşa că întreg dosarul ICA a fost mutat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti. Mutare care îl ajută astfel pe mogul să câştige timp, dar şi două căi de atac sau, şi mai bine, posibilitatea de amânare a judecării până la prescrierea faptelor.
Dosarul de privatizare ICA, în care sunt implicate nu mai puţin de 13 persoane, nu este însă singurul dosar în care preşedintele fondator al PC este implicat. Dan Voiculescu are pe rol o serie de procese chiar cu ministerul Agriculturii, portofoliu condus acum de omul de casă al lui Voiculescu, Daniel Constantin.