Clipe grele pentru un fotbalist din Generaţia de Aur. Tribunalul Braşov a aprobat cererea de reîncepere a urmăririi penale în cazul fostului mare jucător Tybor Selymeş. Selymes este suspectat că se afla la volanul unei mașini implicate într-un accident soldat cu patru victime. Acesta le-a spus insa oamneilor legii că de fapt autoturismul a fost condus de iubita sa. În dosar mai sunt implicați și trei polițiști de la serviciul rutier, precum și superiorul acestora la acea vreme.
Tribunalul Braşov a redeschis dosarul în care fostul fotbalist Tibor Selymes a fost suspectat că se afla la volanul unui autoturism implicat într-un accident rutier soldat cu patru victime, în ianuarie 2012.
Din dosar mai fac parte 5 persoane, actuala soţie a lui Tibor Selymes, trei poliţişti de la Serviciul Rutier, şeful acestora la vremea respectivă, Claudiu Tămîrjan. Cu excepţia celui din urmă, cercetat pentru "instigare la abuz în serviciu", ceilalţi poliţişti sunt suspectaţi de abuz în serviciu, iar fotbalistul şi soţia lui pentru complicitate la faptă.
Pe 15 ianuarie 2012, mașina fotbalistului a intrat pe contrasens și a lovit un alt autoturism în care se aflau patru militari brașoveni, care au fost răniți.
Polițiștii au stabilit că la volanul mașinii se afla, în momentul producerii accidentului, braşoveanca Daniela Călin, iubita lui Selymes la acea vreme, care după un an i-a devenit soţie. Martorii au avut însă altă versiune. Ei au acuzat că imediat după accident, de la volanul mașinii de teren a coborât un bărbat.