„Trenurile Soarelui”. CFR Călători anunță legături directe din toată țara cu stațiunile de pe litoral
CFR Călători a anunțat că programul de transport estival „Trenurile Soarelui” începe din 16-17 iunie, iar turiștii vor avea la dispoziție 32 de trenuri care vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de pe litoralul Mării Negre și cu Delta Dunării până pe 10-11 septembrie.
CFR Călători: Din 16/17 iunie, toate trenurile duc la Marea Neagră
Compania susține că, pe perioada sezonului estival, toate regiunile țării vor fi conectate cu stațiunile românești de la Marea Neagră.
„Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur”, se arată în comunicatul transmis joi.
Pentru perioada de trei luni, CFR Călători susține că:
- 32 de trenuri directe (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
- 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), 3 perechi numai din București Băneasa și 1 pereche din București Obor.
- Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 17 iunie 2023, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța.