„Trenurile soarelui” către litoral circulă începând de astăzi. Cât costă un bilet până la mare

Trenurile soarelui către litoral circulă începând de astăzi. Cât costă un bilet până la mare
Sursa foto: Profimedia

Cu ocazia sezonului estival, peste 30 de „trenuri ale soarelui” vor circula spre litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, începând de vineri până la jumătatea lunii septembrie.

Programul trenurilor soarelui

Un număr de 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul şi retur: 15 perechi din Bucureşti Nord (din care 9 perechi trec şi prin Bucureşti Băneasa), 3 perechi numai din Bucureşti Băneasa şi o pereche din Bucureşti Obor.

„Sunt 32 de trenuri care leagă ţara cu litoralul, sunt 38 de trenuri care leagă Bucureştiul cu litoralul, incluzându-le pe cele care vin din ţară şi trec prin Bucureşti.

Nu sunt mai puţine anul acesta, dar parte din cele de anul trecut care au circulat au rămas în programul permanent de circulaţie şi atunci nu au mai fost evidenţiate ca special pentru acest program.

Ceea ce a fost evidenţiat sunt trenurile care au fost luate şi modificate special pentru acest program.

Practic, nu rămâne niciun colţ din ţară nelegat cu litoralul – şi nu numai cu litoralul, ci şi cu zonele turistice cele mai importante, fiindcă cererea de transport a crescut şi pe celelalte zone turistice. Dar este adevărat, centrul de greutate este şi va fi litoralul în această vară”, a declarat Adrian Vlaicu, şef serviciu Marketing, CFR Călători, potrivit antena3.ro.

Programul „trenurile soarelui” va conecta toate regiunile ţării cu stațiunile de la mare. Astfel, CFR Călători oferă tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord, prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 17 iunie 2023, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului.

De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanţa.

Care sunt prețurile

Durata călătoriei pe ruta Bucureşti – Constanţa este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Potrivit CFR Călători, toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate.

Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa la clasa a 2-a, la tren IC este 82,00 lei, la tren IR este 72,00 lei şi la tren Regio este 37,00 lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`