Trenurile din România au fost anulate, după un grav accident feroviar în Ungaria

Publicat: 10 07. 2023, 14:15
Foto: pixabay.

Un accident feroviar grav a avut loc în Ungaria. CFR Călători anunță că luni două trenuri internaționale au fost anulate după ce un tren de marfă a deraiat pe calea ferată din Ungaria.

Pasagerii care au bilete în trafic intern, la cele 2 trenuri anulate, au fost îndrumați la alte trenuri

Din cauza deraierii duminică, 9 iulie, a unui tren de marfă pe calea ferată din Ungaria, circulația trenurilor pe linia Békéscsaba dintre Tiszatenyő și Mezőtúr este închisă temporar, iar pe linia Budapesta-Újszász-Szolnok-Békéscsaba-Lőkösháza trenurile circulă cu întârzieri, anunță CFR Călători.

În acest context, trenurile internaționale IR 473 Budapesta – Arad – Sibiu – București Nord și IR 347 Viena – Budapesta – Sighișoara – București Nord au fost anulate, luni, pe distanța Arad-București Nord, urmând a se forma un tren suplimentar de la Arad la București Nord. În stația Arad, CFR Călători oferă apă și produse preambalate pasagerilor, anunță Știri pe surse.

„Menționăm că pasagerii care au bilete în trafic intern, la cele 2 trenuri anulate, au fost îndrumați la alte trenuri, astfel: cei cu destinația Arad – Simeria – Brașov, cu trenurile IC 522/ IR 532, iar cei cu destinația Sibiu – Brașov – București Nord, cu trenuri regio până la Brașov și în continuare cu trenuri interregio pe relația Brașov – București Nord”, arată compania într-un comunicat.

Potrivit acestuia, conform informărilor transmise de MAV-Start – Ungaria, circulația feroviară în zona afectată nu se va relua în cursul zilei de luni.