Grav incident pe calea feroviară: Un tren în care se aflau aproximativ 60 de călători a deraiat după ce a lovit un camion (FOTO)

Publicat: 08 06. 2019, 11:30

Grav accident ferovier, sâmbătă dimineaţă, în dreptul localităţii Căiuți din Bacău! Un tren care făcea legătura între Ciceu şi Focşani,în care se aflau aproximativ 60 de călători, a deraiat după ce a lovit bena unui camion.

Din fericire niciunul dintre călători nu a avut de suferit, singurul care a avut de suferit fiind mecanicul locomotivei care a suferit leziuni uşoare ce nu necesită spitalizare.

Bena camionului, fără capul tractor, a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată și apoi târâtă zeci de metri până când s-a oprit într-un cap de pod metalic. În schimb, garnitura de tren a mai parcurs, în virtutea inerției, alte câteva zeci de metri până când s-a oprit. Locomotiva, care a fost grav avariată, și unul din cele două vagoane au deraiat, arată Libertatea.

La faţa locului au fost deplasate mai multe echipaje de pompieri şi o ambulanţă SMURD.

Traficul feroviar în zonă se desfășoară pe un singur fir și cu restricții de viteză, respectiv 30 km/oră.

Foto: Libertatea