Trei victime după un accident rutier pe Autostrada Soarelui. O femeie de 36 de ani a fost transportată cu un elicopter SMURD la un spital din Constanța

Publicat: 07 02. 2022, 18:49
Sursa Foto: Facebook

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs luni pe Autostrada Soarelui, între un autoturism și un autotren, iar una dintre victime, o femeie în vârstă de 36 de ani, a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la unitate spitalicească din Constanța, transmite Agerpres.

Trei victime după un accident rutier pe A2 – Autostrada Soarelui

Accidentul s-a petrecut la kilometrul 155, pe raza localității Fetești, județul Ialomița, a precizat Centrul Infotrafic al Poliției Române. La locului evenimentului rutier au fost trimise două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Feteşti cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul pompierilor un echipaj al SAJ Ialomiţa şi un echipaj al elicopterului SMURD Constanţa.

„Din evenimentul rutier au rezultat trei victime conştiente şi neîncarcerate, un bărbat cu vârsta de 39 de ani, o femeie cu vârsta de 36 de ani şi o minoră cu vârsta de 16 ani, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenţiei. Ulterior, bărbatul a refuzat transportul la spital, femeia a fost preluată de echipajul elicopterului SMURD şi transportată la o unitate spitalicească din Constanţa, iar minora preluată de echipajul SAJ şi transportată la Spitalul Orăşenesc Cernavodă, pentru investigaţii medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor la locul accidentului”, spune Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița.