Trei șoferi, prinși în timp ce goneau pe A1. Cu ce viteze uriașe se deplasau

Publicat: 19 02. 2024, 16:52
Actualizat: 19 02. 2024, 16:52
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Trei șoferi au fost prinși în timp ce circulau cu viteză de mai mari de 200 km/h pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș-Deva. Acestora li s-au suspendat permisele pe o perioadă de 120 de zile.

Cu ce viteze s-au deplasat șoferii pe A1

Un șofer din Dâmbovița a fost prins în timp ce conducea cu viteza de 238 de km/h, iar altul din Vâlcea a condus cu 222 km/h. Altul din Sibiu a fost prins cu viteza de 205 km/h. Ei au primit amenzi cuprinse între 1.485 și 3.300 de lei și au rămas fără permis pentru 120 de zile, conform Ziare.com.

Misiunea polițiștilor de duminică a dus la verificarea a 155 de autovehicule, iar polițiștii au aplicat 73 de amenzi în valoarea totală de 52.822 lei, dintre care 60 au fost pentru conducerea peste limita de viteză maximă admisă.

Oamenii legii au reținut 8 permise de coducere, toate pentru depășirea vitezei și două certificate de înmatriculare au fost reținute. În plus, s-au efectuat 70 de testări privind consumul de alcool sau droguri.