Trei persoane, printre care și un copil, au murit într-un accident cumplit în Olt. O mașină și un TIR s-au ciocnit (VIDEO)

Trei persoane, printre care și un copil, au murit într-un accident cumplit în Olt. O mașină și un TIR s-au ciocnit (VIDEO)
Accident cumplit în Olt, între un TIR și un autoturism / Foto: captură B1 TV

Trei persoane, printre care și un minor, au murit luni dimineața, în urma coliziunii dintre un autoturism și un TIR. Accidentul s-a produs pe DN65, în județul Olt.

Un autoturism și un autotren, în care se aflau in total patru persoane, s-au lovit pe E 574, în zona localității Negreni. În urma incidentului, toate cele trei persoane aflate in autoturism și-au pierdut viața, in ciuda eforturilor salvatorilor.

Accident mortal în Olt, trei persoane au murit

Evenimentul a fost anunțat în jurul orei 07.00, la locul evenimentului fiind alocate progresiv resurse atât de la Punctul de Pompieri Scornicești, cât și de la Puntul de Pompieri Slatina. Au fost prezenți peste 20 de pompieri, cu autospeciale pentru descarcerare, de stingere, echiapaje de prim ajutor, SMURD, dar și mai multe echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță.

În eveniment au fost implicate un autotren care transporta mașini, dar în acel moment nu avea încărcătură și un autoturism în care se aflau trei persoane din Timișoara.

La sosirea echiapejelor, cele trei persoane aflate în autoturism erau încercarate, în stop cardio-respirator.

A început extragerea acestora, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale. Dinpăcate, toate cele trei persoane cu leziuni incompatibile cu viața”, a precizat Alin Căseșteanu, din partea ISU Olt, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`