Trei persoane, implicate într-un accident petrecut pe DN1: O persoană a fost grav rănită

Publicat: 08 09. 2012, 09:46
Foto: agendadeiasi.ro
Trei persoane printre care şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce au fost implicate într-un accident ce a avut loc pe drumul naţional 1 C, care leagă Baia Mare de Dej. La volanului autoturismului se afla chiar mama celui mic.

Într-un moment de neatenţie şi încercând să evite persoană care ar fi vrut să traverseze neregulamentar femeia a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

Cele trei persoane veneau dinspre Şomcuta Mare şi se îndreptau spre Baia Mare. La un moment dat însă, se pare că femeia care se afla la volan ar fi pierdut controul maşinii şi s-a izbit puternic de un copac de pe marginea drumului.

Toate cele trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului. Mai mult decât atât a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru că femeia care se afla pe bancheta din spate a fost rănită mai grav.
Atât cele două femei cât şi copilul vor rămâne internaţi în spital pentru investigaţii medicale.
 

Accident pe DN1

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />