Trei pacienţi cu forme grave de COVID, transportați cu avionul de la Bucureşti la Iași

Publicat: 09 04. 2021, 16:54
Foto: Facebook/ MApN

Trei pacienţi cu coronavirus, aflaţi în stare gravă, sunt transportaţi, vineri, de la Bucureşti la Iaşi, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri, 9 aprilie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iași pentru transportul, în regim de urgență, a trei pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

Echipa medicală este formată din specialiști ai SMURD București și ai Ministerului Apărării Naționale, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian vineri, în jurul orei 15.00.

Zboruri similare au avut loc în lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut”, transmite Ministerul Apărării Naționale.