Trei ouă fosilizate de dinozaur pitic, înapoiate României după ce au fost furate în 2005

Publicat: 16 11. 2011, 08:29
Foto: stiri.rol.ro

România a primit din partea  Italiei trei ouă fosilizate aparţinând unei specii de dinozauri pitici. Ceremonia de predare a avut loc la sediul Ambasadei ţării noastre la Roma.

Ouăle dinozaurilor pitici, care datează din era mezozoică, sunt considerate de paleontologi drept unice în lume şi provin dintr-o zonă protejată de UNESCO din judeţul Hunedoara.

Vestigiile au o vechime de 67 de milioane de ani, au fost traficate ilegal în 2005 şi recuperate recent în Italia. La ceremonia de la Roma a fost prezent ambasadorul României în Italia, Răzvan Rusu.

Vestigiile vor ajunge miercuri în Bucureşti, la Muzeul Grigore Antipa.