Trei dosare penale după tragedia din Crevedia: Ce investighează procurorii de la Parchetul General, Parchetul Militar și DNA

Trei dosare penale după tragedia din Crevedia: Ce investighează procurorii de la Parchetul General, Parchetul Militar și DNA
Imagini aeriene cu urmările incendiului și exploziilor din Crevedia, 27 august 2023. Inquam Photos / George Călin

Trei dosare penale au fost deschise după seria de explozii de la stația GPL din Crevedia, soldate cu doi morți și 58 de răniți. DNA, Parchetul General și Parchetul Militar desfășoară fiecare propria anchetă.

3 dosare după exploziile din Crevedia

Parchetul General a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere urmată de dezastru, a anunțat procurorul general Alex Florența. Acesta a precizat că se poate extinde urmărirea penală și pentru alte fapte. Percheziții au avut loc la Primăria Crevedia, la un punct de lucru din București și la locuințele celor doi asociați ai firmei. De asemenea, mai mulți martori au fost identificați și se fac audieri.

Potrivit unor surse G4Media, și Parchetul Militar București s-a autosesizat privind modul de intervenție al pompierilor la Crevedia. Urmărirea penală este in rem, deci nu vizează persoane deocamdată, ci doar fapte, mai precis neluarea și nerespectarea măsurilor de protecția muncii și vătămare corporală din culpă.

O a treia anchetă a fost începută de DNA, susțin surse Agerpres. Și acest dosar este in rem și vizează fapte de abuz în serviciu, respectiv fapte de corupţie ale unor funcţionari cu atribuţii de control.

Procurorii anticorupție vor să afle cum a funcționat stația GPL fără autorizație vreme de trei ani. Duminică, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunțase că stația GPL a primit mai multe amenzi de la ISU după nereguli constatate în controale inopinate, nu avea autorizație și anunțase în 2020 că închide punctul de lucru. Cu toate acestea, stația a continuat să funcționeze, iar sâmbătă s-a produs o serie de explozii, la transferul gazului dintr-o cisternă în alta.

ISU anunțase șapte instituții că stația GPL din Crevedia nu mai are autorizație. Este vorba despre Primăria Crevedia, Consiliul Județean Dâmbovița, Prefectura Dâmbovița, Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Inspectoratul Județean în Construcții, Agenția pentru Protecția Mediului și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Stația GPL care a explodat aparține fiului primarului PSD din Caracal

Firma de GPL unde s-a produs tragedia se numește Flagas SRL și aparține fiului primarului PSD din Caracal. Acționarii sunt Ionuț Daniel Doldurea (51%) și Cosmin Ionuț Stinga (49%). Primul e chiar fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, precizează G4Media.

Potrivit Europa Liberă, familia lui Doldurea deține unul dintre cele mai importante grupuri de firme de pe piața stațiilor GPL din România. Numai în 2020, profitul net al acestora a fost de peste 10 milioane de euro.

Din 2010, cifra de afaceri a Flagas SRL a crescut de la an, la an, cu aproximativ 50%. În 2021 și 2022 s-a dublat, și a ajuns la aproape 600 de milioane de lei, adică de 500 de ori mai mult ca în 2008. Și profitul a crescut proporțional – de la 291.000 de lei în 2008, la 32,7 de milioane de lei în 2022.

Firma a făcut și afaceri cu statul, cu primării din mai multe județe.

Reacția lui Ciolacu, întrebat despre legătura dintre firma de GPL și primarul PSD-ist din Caracal

Duminică, întrebat insistent despre aceste legături, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, nu și-a putut ascunde iritarea: „am înțeles întrebarea din prima pentru că presupun că nu chiar întâmplător sunt premier al României”.

„Am înțeles, e o problemă cu primarul din PSD cu care trebuie eu să iau legătura. Nu vă supărați, eu nu trebuie să iau legătura cu tatăl nimănui, al niciunui acționar, pentru că nu este în atribuțiile mele de serviciu.

În fișa postului președintelui partidului scrie să iau legătura cu tatăl fiului care avea un GPL?”, a mai spus Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)
17:58 - Anchetă în Iași după apelul suspect pe care l-a efectuat un copil de 13 ani la 112
17:56 - Tragedie la Gura Humorului. Un bărbat a murit, iar un altul se află în stare grav. Cum s-a petrecut accidentul
17:38 - Lăsați Ucraina să lovească în inima Rusiei, le cere Parlamentul European statelor UE într-o rezoluție adoptată joi