UPDATE // Şoferul care a accidentat grav doi copii şi o femeie joi seara, pe Transfăgărăşan, în localitatea Cârţişoara, s-a întors la locul faptei, după ce fugise pe jos, iar din primele cercetări s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere, potrivit Poliţiei citată de Agerpres.
„Autorul accidentului are 37 de ani şi domiciliul în Cisnădie. A revenit la locul accidentului. Din primele cercetări se pare că în timp ce conducea maşina a pierdut controlul, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a accidentat o femeie şi doi copii (7 şi 10 ani), apoi a intrat într-un gard. Bărbatul nu deţine permis de conducere”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Luciana Lazăr.
Echipajele SMURD ajunse la faţa locului au început manevrele de resuscitare asupra celor doi copii accidentaţi, care sunt inconştienţi. Femeia prezintă traumatism de membru inferior, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Alina Voina.
Un șofer a lovit cu mașina trei copii, pe o trecere de pietoni de pe DN7C Transfăgărășan, în localitatea Cârțișoara, iar apoi a fugit de la locul accidentului, a anunțat IPJ Sibiu, potrivit Agerpres.
„Pe DN7C, în localitatea Cârţişoara, a avut loc un accident rutier: un autovehicul a acroşat trei copii, doi sunt în stare gravă. Autorul este cunoscut, însă a părăsit pe jos locul faptei”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Doi dintre copii sunt inconştienţi, potrivit Ambulanţei Sibiu.
„SAJ SIBIU trimite de urgenţă un echipaj de tip C şi unul de tip B 2 în localitatea Cârţişoara, judeţul Sibiu, la un accident rutier. În centrul localităţii, se pare, trei copii au fost loviţi pe trecerea de pietoni. Doi dintre ei ar fi în stare de inconştienţă. Se mai deplasează şi forţe ISU de la Sibiu şi Victoria”, a anunţat Ambulanţa Sibiu.