Avertizarea de Cod Galben pentru întrega țară, emisă de ANMH, se dovedește a fi una foarte seriasă, fenomenele meteorologice deosebit de severe provocând moartea a trei persoane, pe parcursul zilei de vineri.
După ce doi turiști polonezi, un bărbat și o femeie, de 34 respectiv 35 de ani, au murit loviți de trăsnet lângă cabana Padiș din județul Bihor în timpul unei furtuni puternice și un autocar care transporta peste 30 de copii a fost avariat de un fulger, între Câmpia Turzii și Gilău, județul Cluj, vineri după-amiază în Alba Iulia două fetițe au fost lovite de o descărcare electrică, anunță Mediafax.
Cele două fețițe se aflau pe un câmp din apropierea localității Măhăceni, comuna Unirea, din județul Alba, când au fost surprinse de o vijelie. Una dintre cele două fetițe a murit pe loc după ce a fost lovită de fulger iar cealaltă a fost rănită ușor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba (ISU), Alina Bălaș, a precizat că, o ambulanță SMURD s-a deplasat de urgență la fața locului pentru a acorda primul ajutor, dar una dintre fetițe era deja decedată la sosirea echipajului.Cea de-a doua fetiță a suferit răni ușoare, nefiind nevoie de transportarea ei la spital.
Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie (ANMH) au emis o atenţionare meteorologică de Cod Galben, valabilă pentru toată țara, în intervalul 24 iunie, ora 12:00 – 25 iunie, ora 18:00, când vor fi averse cu caracter torenţial, însoţite de descărcări eletrice şi izolat de grindină.