Vehiculele de epocă vor putea fi admirate, cu ocazia Zilei Copilului, sâmbătă, 1 iunie, la Depoul Dudești al STB care își va deschide porțile.
Cel mai interesant eveniment va fi plimbarea cu tramvaiul de epocă Rathgeber P3.16, denumit și Tramvaiul Cofetărie. Acesta va circula pe traseul Depoul Dudești – Șura Mare – Depoul Dudești. Călătorii vor putea porni la plimbare de la Depoul Dudești.
„Este o bucurie ca pe 1 Iunie să deschidem porțile Depoului Dudești pentru toți bucureștenii, oferindu-le ocazia să descopere atât istoria transportului public din Capitală, cât și cele mai noi mijloace de transport din flota noastră. Ne dorim ca această zi să fie una plină de surprize plăcute pentru copii și pentru toți pasionații de transport public”, a declarat Daniel Istrate, directorul general al STB S.A, pe Facebook.
Cei care vor trece pragului depoului, de 1 iunie, vor admira tramvaiele de epocă ale STB, inclusive din anii 1912-1956, dar și pe cele noi care sunt utilizate în prezent în transportul public în comun.