Traian Igaș: Există o creștere a infracționalității, dar fenomenul nu a scăpat de sub control
Ministrul de Interne, Traian Igaș, a recunoscut, vineri, că infracționalitateaa crescut dar a pus fenomenul pe seama unei mai bune gestionări a plângerilor cetățenilor, care spre deosebire de trecut sunt toate înregistrate, și a menționat că această sporire nu înseamnă că fenomenul este scăpat de sub control. Igaș a mai anunțat și restructurări în cadrul ministerului, care vor duce la disponibilizarea a 5.500 de angajați din structurile MAI, anunță Mediafax.
„Dacă până nu demult toate aceste plângeri ale cetăţenilor nu erau înregistrate în totalitate la nivelul Poliţiei Române, astăzi urmărim ca fiecare eveniment să fie înregistrat, să luăm în evidenţă şi practic urmare a faptului că am început să înregistrăm toate evenimentele sigur avem şi o creştere a infracţionalităţii, dar nu putem spune că fenomenul este scăpat de sub control”, a declarat Igaş.
Igaș care a menționat că restructurarea ministerului nu se va opri aici, a anunțat că disponibilizările privesc toate structurile MAI.
„Suntem în plin proces de reorganizare şi restructurare. Vor pleca în luna octombrie 5.500 de oameni din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu siguranţă procesul de reorganizare nu se va opri aici. În momentul de faţă nu discutăm despre alte disponibilizări. Parcurgem un traseu de restructurare, reorganizare şi modernizare al structurilor subordonate ministerului, avem următoarea etapă ceea ce înseamnă modernizarea Poliţiei Române, a Jandarmeriei, modernizarea tuturor structurilor din subordinea ministerului”, a declarat, la Constanţa, Traian Igaş.
Persoanele disponibilizate vor fi cele care nu au obținut rezultate de trecere la testele de evaluare, a susținut ministrul.
„Regăsim din rândul poliţiştilor, din rândul jandarmilor, din rândul poliţiştilor de frontieră, practic din toate structurile subordonate vor fi persoane care părăsesc Ministerul Administraţiei şi Internelor. Am traversat un proces de evaluare, iar cei care nu au reuşit să treacă acest proces sunt primii care vor pleca din sistem”, a explicat Igaş.
În privința următoarei promoții a școlilor MAI, Igaș a opinat că aceștia vor fi încadrați cel mai devreme în 2012, în funcție de disponibilitatea posturilor vacante.
„Absolvenţii din acest an vor da examenul de licenţă în luna decembrie, iar ei vor fi angajaţi începând cu 2012 în funcţie de cum posturile din structurile subordonate vor fi vacantate. Este un lucru foarte important să ştim pe viitor să dimensionăm exact şcolile speciale pe care noi le avem în subordine, mă refer la ofiţeri, subofiţeri pe care noi îi formăm şi să formăm un număr de personal de care ministerul are nevoie şi nu un număr mai mare aşa cum s-a întâmplat în această perioadă”, a mai spus ministrul de Interne.