Ministrul Afacerilor Interne, Traian Igaș, a confirmat, marți, găsirea ultimului focos din lotul de focoase pentru rachete furate, sâmbătă, dintr-un tren ce se îndrepta către Bulgaria.
Dispozitivul a fost descoperit într-o fântână iar anchetatorii încearcă acum extragerea sa din puț.
Toate focoasele dispărute au fost descoperite, luni, într-o fântână din Chitila, județul Ilfov. Trei dintre cele patru cutii cu focoase erau neatins, în timp ce a patra a fost desigilată.
Mecanicul trenului și ajutorul său au fost concediați, conform unui anunț al CFR Marfă.
„În urma investigației s-a constatat că personalul de locomotive, compus din mecanic de locomotivă și mecanic ajutor de locomotivă, a sustras o cantitate de 75 de litri motorină, încălcând astfel sarcinile de serviciu”, se arată în comunicatul instituției.