Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, că restricțiile care sunt în vigoare la acest moment sunt de natură să ne ajute să stopăm răspândirea pandemiei și sunt suficiente.
„Măsurile care se află în vigoare la acest moment, restricțiile care sunt în vigoare la acest moment, sunt de natură să ne ajute să stopăm răspândirea pandemiei, iar faptul că de aproximativ două săptămâni suntem pe un platou de circa 1.700 de cazuri noi pe zi, confirmă ceea ce spun eu. Este adevărat faptul că am constatat că, în ultima perioadă de timp, modul în care s-au realizat controalele, activitățile de control la modul în care se respectă măsurile aflate în vigoare au scăzut în intensitate și am explicat asta prin faptul că aceeași polițiști și jandarmi și polițiști locali care sunt implicate în controale au fost implicați, după cum bine știți, și în alegerile care tocmai au avut loc. Alegerile s-au terminat, iar din acest moment am solicitat autorităților cu răspundere de control să intensificăm activitățile de control și să fim cât mai exigenți în respectarea acestora”, a afirmat el.
Acesta a adăugat că din discuțiile avute astăzi cu administratorii marilor complexe comerciale de pe raza Bucureștiului s-a constatat faptul că oamenii s-au relaxat în ceea ce privește respectarea măsurilor.
„Eu cred că restricțiile care se află în vigoare și care au fost stabilite de către specialiști sunt suficiente la acest moment. Și v-am spus de cum ne vom direcționa toate resursele umane și logistice în acest sens, pentru respectarea măsurilor. Chiar în întâlnirile pe care le-am avut în cursul zile de azi cu retailerii și cu administratorii marilor complexe comerciale de pe raza Bucureștiului, și părerile lor au fost că au observant o relaxare a populației în ceea ce privește respectarea măsurilor, respectarea distanțării fizice la casele de mrcat și în interiorul spațiilor comerciale, portul necorespunzător al măștilor de protecție în destul de multe cazuri. Tocmai aici dorim să intervenim”, a spus Traian Brbeceanu.
Prefectul Capitalei a mai precizat că „am stabilit cu reprezentanții spațiilor comerciale că este necesar ca în interiorul acestora să aibă acces un număr de client proporțional cu suprafața spațiului comercial. S-au angajat că vor respecta această măsură”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.