Traian Berbeceanu a avut o ședință cu reprezentanții HoReCa. Aceștia vor ca restaurantele să rămână deschise până la un lockdown complet

Traian Berbeceanu a avut o ședință cu reprezentanții HoReCa. Aceștia vor ca restaurantele să rămână deschise până la un lockdown complet
Foto: Pixabay

Traian Berbeceanu a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanții Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România și ai Asociației Furnizorilor din Industria Nunților, aceștia cerând că restaurantele să funcționeze și după atingerea pragului de 3 infectări la o mie de locuitori. Mai mult decât atât, reprezentanții HoReCa își motivează cererea explicând că nu există o justificare pentru care localurile să rămână închise.

Municipiul București se apropie de rata de infectare de 3 la o mie de locuitori, iar în acest context, reprezentanții HoReCa și prefectul Traian Berbeceanu au analizat condițiile concrete de aplicare a măsurilor sanitare privind combaterea pandemiei, în contextul în care industria a fost deja afectată de situația epidemiologică, informează Digi24.

Traian Berbeceanu, ședință cu reprezentanții HoReCa

În cadrul ședinței, potrivit sursei citate, s-a discutat despre respectarea normelor în vigoare, dar și despre sancțiunile pe care operatorii economici care eludează obligațiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 le-ar putea suferi.

S-a propus reglementarea și sancționarea acestora, prin retragerea autorizației de funcționare, în cazul în care măsurile sanitare sunt încălcate „cu rea- credință”.

„În urma întrevederii așteptăm ca Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România și Asociația Furnizorilor din Industria Nunților să prezinte Instituției Prefectului – Municipiul București o serie de propuneri pe care instituția noastră le va înainta, spre analiză, Guvernului și Comitetului Național pentru Situații de Urgență”, au transmim reprezentanții Prefecturii Capitalei, potrivit sursei citate mai sus.

Funcționarea restaurantelor până la un lockdown total, printre solicitări

Președintele HORA, Daniel Mischie a solicitat, miercuri, prefectului Traian Berbeceanu ca restaurantele să funcționeze până la un lockdown complet, motivând că nu există o justificare pentru care restaurantele să rămână închise.

„Nu există o justificare pentru care restaurantele ar trebui să fie închise. Pentru acest lucru, am solicitat desprinderea restaurantelor de coeficientul de 3 la mie şi funcţionarea lor la 30% din capacitate în interior şi cu restricţiile cunoscute pe terasă, până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată, şi al doilea lucru pe care l-am solicitat prefectului este să transmită reprezentanţilor Guvernului că industria are nevoie de deblocarea plăţilor pe măsura privind 20%. Am reamintit că, astăzi, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, HORA are depusă o acţiune prin care contestă deciziile Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv la Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti. HORA are iarăşi o acţiune prin care contestă hotărârile de Guvern prin care sunt impuse restricţii industriei HoReCa”, a precizat el, în cursul zilei de miercuri, după întâlnirea cu Prefectul Capitalei, potrivit sursei citate mai sus.

Compensarea pierderilor din industria HoReCa

În luna decembrie a anului trecut, a fost adoptat în ședință de Guvern Ordonanța de urgență pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa.

„Au fost adoptate câteva proiecte de ordonanţă de urgenţă şi hotărâri foarte aşteptate în domeniul economic, mai ales în ceea ce priveşte persoanele afectate de efectele economice ale pandemiei de COVID-19. Astfel, a fost prelungită măsura şomajului tehnic şi a fost flexibilizat programul de muncă numit Kurzarbeit, până la 30 iunie 2021. De asemenea a fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa, în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri din 2020 faţă de cea înregistrată în 2019”, anunța la acel moment Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră